Silently Seduced : When Parents Make Their Children Partners

          Seducția Ascunsă  Când Părinții Fac Din Copiii Lor Parteneri            Dr. Kenneth M. Adams  1  Ce este seducția ascunsă?    ​Atâta timp cât copilului interior nu îi este permis să conștientizeze ce i s-a întâmplat, o parte din viața sa emoțională va rămâne paralizată… toate apelurile la iubire, solidaritate și compasiune vor fi inutile. — Alice Miller, For Your Own Good   Tom  a  ajuns  acasă  după  o  zi  lungă  la  birou  și  aștepta  cu  nerăbdare  să  ia  cina  liniștită,  intimă,  pe  care  el  și  soția  sa  o  plănuiseră.  Telefonul  a  sunat.  Era  mama  lui.  „Acum  ce  mai  este?”  -  se  gândea.  În  continuare  a  ascultat-o  cum  i-a  descris  evenimentele  petrecute  în  ziua  respectivă.  În  cele din urmă, a  început  să  discute  despre  cât  de  singură  și  nefericită  se  simte  cu  tatăl  lui.  În  acel  moment  Tom  a  simțit  cum  furia  lui dă în clocot, dar a rămas paralizat de  vinovăție.  El  a  căutat  o  scăpare  din  tirada  ei,  cumva  să  se  scuze  politicos  și  să-și mănânce cina, îndelung așteptată.  Cum  pot  trece  de  acest  moment?  Tom  s-a  gândit  în  timp  ce  mama  lui  continua  să-și  descrie  sentimentele  de  nemulțumire  față  de  tatăl  său.  Nerăbdător  și  indignat,  făcea  pași  prin  casă  în  speranța  că  mama  lui  va  închide  telefonul.  Când  i-a  spus:  „Nu  știu  ce  m-aș  face  dacă  nu  te-aș  avea pe  tine.  Mi-aș  dori  ca  tatăl  tău  să  mă  asculte  așa  cum  faci  tu”,  Tom  nu  a  mai  rezistat.  A  închis  fără  niciun  cuvânt  și  a  aruncat  telefonul  pe  podea,  cu  furie.  Cu  ochii  înăbușiți  de  lacrimi,  a  țipat  către  soția  sa:  „Nu  vreau  să  știu  despre  problemele  ei  personale!  Urăsc  asta,  dar  nu  știu  ce  să  fac.”  Așa  cum  se  întâmplase de atâtea ori, seara lui Tom împreună cu soția sa fusese distrusă.  În  calitate  de  terapeut,  am  învățat  că  povestea  lui  Tom  nu  este  unică.  Frecvent,  aud  comentarii de genul: „Nu pot să suport atunci când tata încă îmi  spune  cât  de  mult  își  iubește  ,micuța  prințesă‘  ”  sau  „aș  dori  ca  mama  să  nu-mi  mai  spună  despre  singurătatea  ei;  nu  este  treaba  mea”  sau  „știu  că  tata  nu  face  intenționat  asta,  dar  mă  simt  ciudat când pare atât de preocupat  de felul în care mă îmbrac și devine gelos când ies cu bărbați.”  Lista  este  interminabilă,  dar  tema  este  aceeași: un sentiment invaziv de  încălcare  și  depășire  a  barierelor  psihologice.  Aceste  încălcări  se  fac  de  obicei în numele iubirii și grijii față de copil.  Nu  există  o  legătură  de  iubire  sau  de  grijă  într-o  relație  strânsă  părinte-copil  atunci  când  aceasta servește nevoilor și sentimentelor părintelui  și  nu  ale  copilului.  „Legătura strânsă” cu părinții, în special cu părintele de sex  opus,  nu  este  o  sursă  de confort așa cum pare. Este o relație în care individul,  atât  în  copilărie,  cât  și  mai  târziu  ca  adult,  se  simte  în  mod  tăcut  sedus  de  părinte.  Sentimentele  de  apreciere  și  recunoștință  nu  predomină  în  aceste  relații „apropiate”. În schimb, ele sunt o sursă de confuzie și furie progresivă.   În  cadrul  prelegerilor  mele  despre  acest  subiect,  unii  participanți  sunt  destul  de  vocali  în  reacția  lor.  Aceștia  își  exprimă  ușurarea  și  abia  atunci  înțeleg  de  ce  uneori  urăsc  cu  mânie  același  părinte  care  i-a  iubit  întotdeauna  „atât  de  mult”.  Unii sunt amorțiți pe scaunele lor și nu pot vorbi, în timp ce alții  abia  așteaptă  să  plece.  Câțiva  părinți  curajoși  vorbesc,  sugerând  că  abia  acum încep să înțeleagă de ce fiii sau fiicele lor au probleme în relații.  Alții  ascultă  prelegerile  și  insistă  că  nu  există  nimic  rău  în  relația