Retorica Romanului

wayne c.booth P U R IT A T EA A R T IST IC Ă Şl R ET O R IC A R O M A N U LU I • Reguli generale A U C T O R IA L Ă • ÎN Tipuri de ROM AN • naraţiune • VO CEA Funcţiile comentariului creditabil • Povestirea sub forma prezentării • N ARA­ Ţ»IU N E A IM PERSO N A LĂ • Funcţiile tăcerii auctoriale • Moralitatea naraţiunii impersonale • » retorica romanului editura univers WAYNE C. BOOTH RETORICA ROMANULUI (g) The University of Chicago Press W A Y N E C. B O O T H : THU RHETORIC OF FICTION (1961. Eighth Impression, 1968) NOW DON’ T TR Y TO REASON W ITH ME (1970) Tuait* ţinuturile asupra acestei versiuni sint rezervate E diturii U N IV E R S RETORICA ROMANULUI WAYNE C. BOOTH în româneşte de ALINA CLEJ şi ŞTEFAN STOENESCU Prefaţă de ŞTEFAN STOENESCU Bucureşti, 1976 Editura UNIVERS Coperta colecţiei SERGIU GEORGESGU ŞINELE AUCTORIAL CA IMANENŢĂ „Cine comunică se şi comunică" T udor V ia n u D e l a Anatomia criticii (1957) a lui Northrop Frye, poate cel mai notabil şi mai influent demers în critica literară anglo-saxonă a ultimilor ani îl constituie studiul The Rhetoric of Fiction (1961) datorat lui Wayne G. Booth, profesor la Universitatea din Chicago. Ambele lucrări se impun prin abordarea globală şi sistematică a domeniului, deosebirea de formulă rezidînd în aceea că Frye recurge la un univer­ salism extrem, sprijinit pe un spectru categorial vast, structurat şi ierarhizat conform unor simetrii aproape suspect de armonioase, în timp ce Booth, mai prudent şi mai ponderat, cu un acut simţ al ironiei, evită speculaţia centrifug-metacritică, tot aşa cum exclude şi nomi­ nalismul excesiv crocean, optînd pentru o modalitate în tradiţia aristo­ teliană bazată pe o inducţie controlată şi pe disocieri nuanţate. El refuză rolul de legiuitor, greu acceptabil pentru spiritul relativist modern, şi îl îmbrăţişează pe cel de hermeneut, aplecîndu-se asupra domeniului prozei artistice (fiction), într-o abordare ce se înscrie în tendinţa centripetă a criticii intrinsece, spre a o cerceta pe o gamă cît se poate de cuprinzătoare: de la Cartea lui Iov şi eposurile home­ rice pînă în imediata actualitate (cum ar fi de pildă ultimul roman al lui Joyce Gary, The Captive and the Free, apărut postum în 1959). Boccaccio, Chaucer, Shakespeare, Cervantes, Defoe, Swift, Fiel­ ding, Sterne, Jane Austen, Balzac, Thackeray, Dickens, George Eliot, Flaubert, Melville, Dostoïevski, Hardy, James, Conrad, Bennett, Proust, E. M. Forster, Joyce, D. H. Lawrence, Gide, Faulkner, He­ mingway, Djuna Barnes, Virginia W oolf, Mauriac, Waugh, Sartre, Nabokov, Salinger, Katherine Anne P orter... nu epuizează totuşi lista autorilor consideraţi, dar demonstrează o preocupare vădită pentru roman, ceea ce ne-a făcut să adoptăm, fără sentimentul că am trădat intenţiile autorului, titlul de Retorica romanului pentru ver­ siunea românească a cărţii, în locul mai neobişnuitului „Retorica ficţiunii". Oprindu-se deci asupra unui corpus de opere bine delimitat ca factură şi statut estetic, Booth îl repune în discuţie considerîndu-1 din perspectivă retorică — adică din unghiul unei teorii a argumenta­ 6/SIN ELE AUGTORIAL CA IMANENŢĂ ţiei ş