Motive Mitice în Dramaturgia Românească

ELTSABETA MUNTEANU MOTIVE MITICE IN DRAMATURGIA ROMÂNEASCĂ *U N I V E E D I T U R A RS I T A S* M I N E R V A ELISABETA MUNTEANU ♦ MOTIVE MITICE ÎN DRAMATURGIA ROMÂNEASCĂ T oate drepturile rezervate Editurii M inerva ELISABETA MUNTEANU MOTIVE MITICE ÎN DRAMATURGIA ROMÂNEASCĂ E D I T U R A M IN E R V A Bucureşti — 1982 ARGUMENT Definirea exhaustivă a noţiunii de mit ni se pare mai riscantă decît încercarea de a umple butoiul danaidelor. Tot ceea ce ne înconjoară tinde să devină mit. Graniţele sînt atît de labile încît definiţia ipotetică ar trebui permanent îmbo­ găţită, ajungînd să cuprindă un volum aproximativ de cu­ vinte cît „Epopeea44 lui Ghilgameş sau „Vedele44 indiene. Dar renunţînd la „tot44 nu trebuie să cădem în cealaltă extremă, la precizarea imposibilităţii de a-1 cunoaşte şi studia, adică la „nimic44. E necesar să reţinem cîteva afirmaţii care pot arunca un fascicol de lumină asupra acestei „terra incognita44 care este mitul. De exemplu deosebit de revelatoare şi, în consens cu poziţia noastră materialist-dialectică asupra lumii, este pă­ rerea lui Roland Barthes potrivit căreia „unele obiective de­ vin pradă cuvîntului mitic la un moment dat, apoi dispar, altele luîndu-le locul44. Intr-o asemenea accepţiune, universul „infinit sugestiv44 poate fi asemuit unui generator din care epocile îşi aleg sau prefigurează miturile. Ar fi interesant de văzut ce factori stau la baza acestui mecanism sau îl deter­ mină, desigur un ansamblu de factori generali care vizează existenţa obiectivă, dar şi subiectivi ţinînd de specificul fie­ cărui popor, de ideile şi aspiraţiile lui. S-ar putea scrie, de pildă, o carte fascinantă despre apa­ riţia miturilor antice, sau a celor moderne, prin prisma facto­ rilor determinanţi. Iată un inegalabil tărîm de analiză com­ 5 parată în care sociologul, istoricul, etnologul, filozoful sau fi­ lologul îşi pot contrabalansa argumentaţia în sprijinul unei teorii a genezei mitului care să aibă la bază un adevărat eşa­ fodaj ştiinţific. Desigur există nume ilustre de exegeţi ai mitului, care au adus o valoroasă contribuţie în definirea noţiunilor şi func­ ţiilor unui fenomen atît de contradictoriu, adevărat Ianus cu infinite feţe. Cartea lui Mircea Eliade Aspects du mythe poate fi citată în acest sens, ca o mostră de profunzime a analizei, în care savantul surmontează cu eleganţă aspecte diverse şi de o mare complexitate a unei spinoase şi mereu „declin44 pro­ bleme — mitul. Structuraliştii, în frunte cu Claude LéviStrauss, au încercat cu succes să pătrundă în armătura in­ timă a mitului, să-l cerceteze în diversele lui metamorfoze, descoperindu-i permanenţe şi variaţii, o formă pe care am asemăna-o cu aceea a celulelor cu atomi, nuclee, molecule. Se impune, cu imperioasă necesitate, aprofundarea mitu­ lui din perspectiva cuceririlor pe care ştiinţa anului 2000 ni le oferă. E desigur datoria, în primul rînd a criticilor marxişti să-l analizeze ca fenomen de cultură, a filozofilor şi sociolo­ gilor să-l studieze cu toată obiectivitatea necesară, eliminînd interpretările exclusiv naturaliste, psihologizante, mistico-religioase sau fenomenologice. Contestat în unele aspecte de Platon sau în totalitate de pozitivişti, îmbrăţişat cu fervoare de iraţionalişti şi mistici, credem că mitul trebuie înţeles şi apreciat critic numai dacă îl raportăm la ceea ce Marx numea „lumea omului44. Această necesitate este cu atît mai evidentă, cu cît coordonata mitică se înscrie ca o valoare perenă. Ea răspunde nevoii vitale a omului de a „fantaza44, de a depăşi cadrul real al existenţei printr-o negaţie poetică — foamea de metafore, de eroi şi directive de viaţă, „modelele44 de care vorbea Edgar Papu. Luciditatea umană se cere permanent completată de afect, sensibilitate şi imaginar. Din domeniul vast al mitului, privit ca fenomen de