Poetică Folclorică

E-Book Overview

Cititorul are în faţă o carte care nu seamănă cu nici una dintre poeticile tradiţionale cu care l-a familiarizat şcoala. Iluzia că aceste poetici ar putea lămuri creaţia folclorică s-a spulberat la constatarea că ele, dimpotrivă, măresc opacitatea faţă de specificul folcloric cu cît sînt urmate cu mai multă fidelitate. Lucrarea mai are capitole care nu se văd prin tratatele de folclor din ultima vreme, cu cît mai prezumţios scrise, cu atît mai îndepărtate de arta vie a folclorului. Atari capitole alcătuiesc in nuce o introducere în arta poetică populară, socotită un domeniu pe deplin autonom. S-a urmărit punerea în lumină a normelor populare care condiţionează creaţia poetică, fără evaluări tranşante, atît de dăunătoare într-un domeniu stăpînit de alte orizonturi spirituale şi de alte ierarhizări valorice. Pentru a nu depăşi spaţiul tipografic acordat de Editura Univers — căreia i se cuvin mulţumiri călduroase pentru acest sprijin — partea comparativă a fost redusă la aspectele apropiate de specificul românesc, scoţîndu-i la lumină rădăcinile latine, iar sistemele compoziţionale au fost atinse abia in treacăt. Lucrarea se sprijină în primul rînd pe colecţiile reprezentative. Efortul a fost concentrat asupra detectării sistemului de creativitate ca atare, fără a urmări aspectele semnalate în toate colecţiile, în chip exhaustiv. De aceea, puţinele evaluări cantitative de pe alocuri au doar valoare aproximativă, dealtfel circumscrisă fără echivoc în pasajul respectiv. O. Bîrlea

E-Book Content

ovidiu blrlea Preliminarii la o estetică folclorică • Jocul de cuvinte • Epitetul • Metafora şi comparaţia • Formele de contrast • Formele de repetiţie • Formulele • Refrenul • poetică folclorică editura, univers OVIDIU UÎRU-.A POETICĂ FOLCLOKK'Ă Lector: SA N D A A X G H E L E SC U Tehnoredactor: ELEN A BA BY -PO PESC U T ira j: 4 330 cx. broşate. Bun de tip a r: 05.03.79. Coli tip a r: 18,5. Tiparul executat sub comanda nr. 2524 la __ gţ 1 întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918“ str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97 Bucureşti, Republica Socialistă România TIMOTHEI CIPARI1 IN M EM O RIAM CUVÎNT ÎN A IN TE C i t i t o r u l are în faţă o carte care nu seamănă cu nici una dintre poeticile tradiţionale cu care l-a familiarizat şcoala. Iluzia că aceste poetici ar putea lămuri creaţia folclorică s-a spulberat la constatarea că ele, dim­ potrivă, măresc opacitatea faţă de specificul folcloric cu cît sînt urmate cu mai multă fidelitate. Lucrarea mai are capitole care nu se văd prin tratatele de folclor din ultima vreme, cu cît mai prezumţios scrise, cu atît mai îndepărtate de arta vie a folclorului. Atari capitole alcătuiesc in nuce o introducere în arta poetică populară, socotită un domeniu pe deplin autonom. S-a urmărit punerea în lumină a normelor populare care condiţionează creaţia poetică, fără evaluări tranşante, atît de dăunătoare într-un domeniu stăpînit de alte orizonturi spirituale şi de alte ierarhizări valorice. Pentru a nu depăşi spaţiul tipografic acordat de Editura Univers — căreia i se cuvin mulţumiri călduroase pentru acest sprijin — partea comparativă a fost redusă la aspectele apropiate de specificul românesc, scoţîndu-i la lumină rădăcinile latine, iar sistemele compoziţionale au fost atinse abia in treacăt. Lucrarea se sprijină în primul rînd pe colecţiile reprezentative. Efortul a fost concentrat asupra detectării sistemului de creativitate ca atare, fără a urmări aspectele semnalate în toate colecţiile, în chip exhaus­ tiv. De aceea, puţinele evaluări cantitative de pe alocuri au doar valoare aproximativă, dealtfel circumscrisă fără echivoc în pasajul respectiv. 0,Ba B ucureşti, noiem brie 1976 I. PRELIMINARII LA O ESTETICĂ FOLCLORICĂ 1. Î n c e r c e t a r e a f o l c l o r u l
You might also like

Popular Science (may 2005)
Authors: Various    207    0


Scientific American (august 1999)
Authors: Scientific American    152    0


Scientific American (july 1998)
Authors: Scientific American    169    0


A Chinese Bestiary
Authors: R.E. Strassberg    218    0





   146    0



проблемы современной литературы
Authors: Попова И.М. , Хворова Л.Е.    248    0


бельчонок рыжик и его друзья
Authors: Уско Лаукканен    262    0