Urcarea Muntelui

ILEANA MĂLĂN CIOIU /URCAREA MUNTELUI ILEANA MĂLĂNCIOIU URCAREA MUNTELUI EDITURA ALBATROS- BUCUREŞTI 1985 Coperta: GH. MARINESCU 5 .Vis Întreg oraşul era plin de morţi Ieşiseră pe strada principală Aşa-mbrăcaţi în hainele de gală Pe care cît eşti viu nu prea le porţi. Treceau rîzînd şi nu-i puteam opri Păreau că nu mai înţeleg deloc Că sînt prea mulţi şi nu mai este loc Şi pentru cei care mai sîntem vii. Ne-nfricoşa grozav fantasticul delir Dar stam şi ne uitam uimiţi ca la paradă Căci fiecare-aveam pe cineva pe stradă Şi n-am fi vrut să fie închis în cimitir. 8 Laudă muntelui Şi cît am aşteptat aceste zăpezi Şi-acum cînd ninge cît de trist îmi pare Muntele-nchis cu sîrmă ghimpată Pe care îl privesc din depărtare. A avut şi satul nostru un munte Ne-am certat şi noi cu cei de pe munţii vecini Că duceau noaptea caii să pască la noi Dar cum să-nchizi un munte asemenea unei grădini? Muntele nu e grădină, muntele nu e om Muntele nu se lasă închis pe ascuns Pe el sîrma ghimpată este o provocare La care încă nu s-a răspuns. Pe el zăpada cade la fel ca altădată Chiar dacă iarna vine din ce în ce mai tristă El ştie să rămînă în picioare Şi-atunci cînd oamenii nu mai rezistă. 9 lnceputul sfîrşitului Linişte. Începutul sfîrşitului O groapă adîncă se sapă încet, încet Şi din cînd în cînd cade pămîntul pe cineva Care moare înăbuşit. Tot neamul scormoneşte cu unghiile După trupul celui îngropat de viu Fără măcar să se fi gîndit la moarte Săpînd încet în lutul cenuşiu. Săpa demult, se povesteşte apoi Săpa la groapa asta a dumnealui Şi tocmai atunci s-a surpat pămîntul Pe umerii încovoiaţi ai lui. Nu era nimeni aproape, ceilalţi săpau şi în altă parte, o groapă foarte adîncă Se sapă încet, încet şi din cînd în cînd Cade pămîntul pe cineva. ei 10 O crimă săvîrşită pe strada principală O crimă săvîrşită pe strada principală În amiaza mare, o crimă oribilă Şi nimeni nu plinge şi nimeni nu strigă Şi nimeni nu pune mîna pe criminal. Eu însămi stau aici şi scriu versuri Ca şi cum versurile mele ar putea opri O crimă săvîrşită pe strada principală ln plină zi. O, cînd voi lăsa totul la o parte Să ies în stradă şi să strig cît pot S-a petrecut o crimă, puneţi mîna pe criminal Puneţi mîna pe mine, complicele. 11 ------ ---------- ------ Cîntec Lumea e tot mai tristă şi mai grăl'1tă : Pîinea e tot mai scurtă· şi mai turtită Fără ca nimeni s-o vadă Poezia a coborît în stradă. Se uită-n toate părţile deodată Ortice drum tot acolo duce Timpul melancoliei a trecut Ea încotro s-o apuce. Poezia a coborît în stradă Poezia şade încă odată pe baricade Dar lumea e grăbită, dar strada e pustie Dar cine să mai citească acum poezie ? 12 Nu pot să mă plîng Nu pot să mă plîng de ·foame Hrana mea din ceruri vine Dar mi-e teamă pentru zeul Ce se va hrăni cu mine. Sînt prea neagră, sînt prea tristă Jertfa mea poate să-i pară Şi mai slabă decît este Şi mai rea şi mai amară. Sîngele-ar putea să-l verse . într-un cîmp frumos cu maci Carnea ar putea rămîne Să se-mpartă la săraci. 13 Ofer de bună voie Exilată în ţara din creierul meu Unde nu e nici iarnă nici primăvară Ci numai timpul în care mi-e dat să visez Mi s-a făcut dor de ţara de-afară. Trec graniţa din nou şi mă supun Legilor ei de care nu am putut să scap Un ochi perfid suceşte pe-o parte şi pe alta Chiar şi ce i se pare că aş avea în cap. Ofer de bună voie un vis numai al meu Ştiind că nu se poate să răscoleşti prin vise Ce nu-ţi sînt la-nderrtînă şi să nu vrei şi tu Să le mai vezi altfel decît ucise. Iau- zîmbetul complice al celui ce-l prim